Marturia lui George Rusescu

 

” În urmă cu mulți ani am avut șansa să muncesc alături de un tânăr crescut de sistemul național de protecție a copilului, trecut prin mai multe orfelinate/case de copii. Omul acela m-a marcat pentru totdeauna. 

În meseria pe care o practic acum m-am lovit de multe ori de tineri care nu au avut norocul lor, iar numărul celor care nu reușesc este destul de mare.

Statul nu reușește să-i protejeze și să-i îndrume în viață, soarta multor copii ajunși să depindă de sistemul de asistență socială fiind o loterie. 

Cei mai norocoși sunt adoptați sau ajung în case de tip familial, organizații caritabile, unde sunt îndrumați cu suflet și dăruire, dar în ultimii ani statul a redus sprijinul acordat, iar organizațiilor caritabile le este tot mai greu să ajute copiii.

Copiii au nevoie de ajutorul nostru în permanență. 

Copiii de la Maristii Champagnat au nevoie de noi...” 

Nota. 

Asociația Fraților Mariști ai Școlilor din România (A.F.M.S. Romania), în  slujba copiilor și tinerilor defavorizați din România, este înregistrată cu numărul 41/18.05.2001 și desfasoară activitatea sa in Sectorul 6 Bucuresti. 

Doriți să faceți o donație? Conturile bancare ale Asociației sunt:

IBAN : RO26 RZBR 0000 0600 0404 8608 (RON)

IBAN: RO94 RZBR 0000 0600 0404 8645 (EURO)

Orice fel de sumă e binevenită!