Voluntariat în domeniul asistenței sociale

Voluntariatul reprezintă activitățile de interes public desfășurate din propria inițiativă de orice persoană în folosul altora, fără a primi o contraprestație materială. A.F.M.S. România sprijnă voluntariatul și încurajează implicarea unui număr cât mai mare de voluntari în proiectele derulate.

Avantajele voluntariatului:

  1. Vei avea un profil profesional mai valoros. Angajatorii sunt interesați de oamenii care au realizat activități de voluntariat, întrucât acestea presupun experiență, responsabilitate, implicare, capacitate de lucru în echipă;
  2. Te vei bucura de oameni si experiențe noi. Atunci când faci muncă voluntară, vei cunoaște oameni speciali, diferiți, de la care vei avea întotdeauna câte ceva de învățat, vei stabili contacte utile. Experiențele pe care le vei deprinde în urma muncii voluntare vor fi de un mare folos nu doar în carieră, ci și în viața personală.
  3. Vei avea satisacții personale. Foarte multe persoane consideră că munca voluntară este o formă de terapie. Îți conferă satisfacția de a te simți util în timp ce îi ajuți pe cei mai puțin norocoși, vei putea înțelege mai bine problemele comunității în care trăiești sau chiar îți vei descoperi vocația.

Împreună vom fi mai buni!

Imnul voluntarilor https://www.youtube.com/watch?app=desktop&v=5HgBNgdiXtg